Patinoarul Telekom Arena ar putea fi salvat dacă legea s-ar respecta!

Patinoarul Telekom Arena ar putea fi salvat dacă legea s-ar respecta!
  • Publicat:

Lucrările la calea ferată Otopeni – Gara de Nord avansează la început de an, cu toate că justiția a decis, înainte de Crăciun, să mențină suspendarea activităților pe tronsonul situat între DN1 și patinoarul Telekom Arena.

În toamna anului trecut, Guvernul României a emis o hotărâre privind aprobarea amplasamentului și a declanșării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă. Administratorii patinoarului Telekom Arena, dar și alte companii s-au adresat instanței, nemulțumiți că proiectul afectează investițiile din zonă. Aceștia au deschis două acțiuni: au cerut suspendarea lucrărilor, dar și anularea hotărârii de expropriere.

AIRPORT RETAIL PARK OTOPENI SRL, DONGO BV REAL ESTATE SRL, DANERIDGE ROMÂNIA SRL, ART PACK SRL, CENTRAL ICE RINK SRL, FUNDAŢIA ŢIRIAC, MĂRIŞOIU ROXANA GABRIELA, MARIANA IANCU și COMTEL FOCUS S.A. au cerut judecătorilor să se pronunțe în acest caz.

Victorie importantă!

Înainte de sărbători, pe data de 23 decembrie, Curtea de Apel București a decis suspendarea lucrărilor pe tronsonul median al racordului de cale ferată cuprins între Halta Odăile și Aeroport Henri Coandă Otopeni.

”Respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei de obiect ca neîntemeiată. Admite cererea de suspendare formulată de reclamanţii Mărişoiu Roxana Gabriela şi SC Comtel Focus SA. 

Dispune suspendarea executării deciziei de expropriere nr. 1/4571/10.10.2019 în ceea ce priveşte imobilele reclamanţilor Mărişoiu Roxana Gabriela şi SC Comtel Focus SA (sublin.ns.). Respinge cererea de suspendare formulată de ceilalţi reclamanţi ca neîntemeiată. Executorie de drept potrivit art. 14 alin. 4 din Legea 554/2004. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în Hotarârea  1026/2019 din  23.12.2019 a curții de Apel București.

Acțiunea de anulare a acutului administrativ cu caracter normativ, HOTĂRÂRE 558/31.11./2019, este în procedură de regularizare și de stabilire a primului termen de judecată. Acest dosar se află la stadiul de fond, la secția de contencios administrativ de la Curtea de Apel București.

Cu alte cuvinte, s-ar putea găsi o soluție avantajoasă și patinoarul Telekom Arena ar fi putea fi salvat dacă cei implicați în lucrările de modernizare a liniei de cale ferată ar respecta legea.

Se lucrează ”cu talent”

Pe tronsonul dintre DN 1 și Terminalul Sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă se lucrează ”cu talent”. Șantierul este un furnicar de muncitori ai Arcada Company Galați, liderul consorțiului de firme care construiește această conexiune feroviară. ”Am montat deja toate cele patru grinzi ale primului tronson. Estimăm că peste o lună de zile vor fi montate toate grinzile, până la tablier”, a declarat pentru Club Feroviar inginerul Liviu Trencea, șeful șantierului de la Otopeni.

De asemenea, se lucrează în interiorul sensului giratoriu din fața Terminalului Sosiri, unde utilajele forează alți piloni de susținere pentru viitoarea calea ferată. Toate grinzile au ajuns pe șantier și așteaptă să fie montate pe piloni, iar apoi va urma instalarea căii de rulare propriu-zise, a șinelor.

Lucrările la calea ferată ar trebui să fie gata până în luna mai a acestui an, pentru a permite preluarea de la aeroport a miilor de suporteri ce vor sosi la București pentru cele cinci meciuri de la Campionatul de Fotbal Euro 2020 care se vor disputa pe Arena Națională.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×